The playground

More information here

zona fusiformă a feței: o regiune corticală specializată pentru percepția fețelor

fețele sunt printre cei mai importanți stimuli vizuali pe care îi percepem, informându-ne nu numai despre identitatea unei persoane, ci și despre starea de spirit, sexul, vârsta și direcția privirii. Abilitatea de a extrage aceste informații într-o fracțiune de secundă de vizionare a unei fețe este importantă pentru interacțiunile sociale normale și a jucat probabil […]

fețele sunt printre cei mai importanți stimuli vizuali pe care îi percepem, informându-ne nu numai despre identitatea unei persoane, ci și despre starea de spirit, sexul, vârsta și direcția privirii. Abilitatea de a extrage aceste informații într-o fracțiune de secundă de vizionare a unei fețe este importantă pentru interacțiunile sociale normale și a jucat probabil un rol critic în supraviețuirea strămoșilor noștri primate. Dovezi considerabile din investigațiile comportamentale, neuropsihologice și neurofiziologice susțin ipoteza că oamenii au mecanisme cognitive și neuronale specializate dedicate percepției fețelor (ipoteza specificității feței). Aici, trecem în revistă literatura despre o regiune a creierului uman care pare să joace un rol cheie în percepția feței, cunoscută sub numele de zona feței fusiforme (FFA). Secțiunea 1 prezintă fundalul teoretic pentru o mare parte din această lucrare. Ipoteza specificității feței se încadrează în mod direct pe o parte a unei dezbateri îndelungate în domeniile științei cognitive și neuroștiinței cognitive cu privire la măsura în care mintea/creierul este compus din: (i) mecanisme cu scop special (‘specific domeniului’), fiecare dedicat procesării unui anumit tip de informație (de exemplu, fețe, conform ipotezei specificității feței), versus (ii) mecanisme cu scop general (‘domeniu-general’), fiecare capabil să opereze pe orice fel de informație. Percepția feței a servit mult timp atât ca unul dintre primii candidați ai unui proces specific domeniului, cât și ca țintă cheie pentru atacul susținătorilor teoriilor generale ale domeniului despre creier și minte. Secțiunea 2 analizează pe scurt literatura anterioară privind percepția feței din comportament și neurofiziologie. Această lucrare susține ipoteza specificității feței și argumentează împotriva alternativelor sale generale de domeniu (ipoteza individualizării, ipoteza expertizei și altele). Secțiunea 3 prezintă dovezile mai recente privind această dezbatere din imagistica creierului, concentrându-se în special pe FFA. Analizăm dovezile că FFA este angajată selectiv în percepția feței, abordând (și respingând) cinci dintre cele mai discutate alternative la această ipoteză. În secțiunea 4, luăm în considerare descoperirile recente care încep să ofere indicii cu privire la calculele efectuate în FFA și natura reprezentărilor pe care FFA le extrage din fețe. Susținem că FFA este angajată atât în detectarea fețelor, cât și în extragerea informațiilor perceptuale necesare pentru a le recunoaște și că proprietățile oglinzii FFA au identificat anterior semnături comportamentale ale procesării specifice feței (de exemplu, efectul inversării feței). Secțiunea 5 întreabă cum diferă calculele și reprezentările din FFA de cele care apar în alte regiuni din apropiere ale cortexului care răspund puternic la fețe și obiecte. Dovezile indică disocieri funcționale clare între aceste regiuni, demonstrând că FFA arată nu numai specificitatea funcțională, ci și specificitatea zonei. Încheiem prin speculații în secțiunea 6 cu privire la unele dintre întrebările mai largi ridicate de cercetările actuale privind FFA, inclusiv originile de dezvoltare ale acestei regiuni și întrebarea dacă fețele sunt unice față de existența unor mecanisme specializate similare și pentru alte domenii ale percepției și cunoașterii la nivel înalt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.